Luis Felipe Puente, șeful serviciilor de urgență federale, a declarat că au fost gasit zece cadavre, iar decesul a trei muncitori a fost deja raportat.
Potrivit lui Javier Duarte, guvernatorul statului Veracruz, explozia a putut fi resimțită până la o distanță de zece kilometri.
Trei persoane au murit și peste 130 au fost rănite, după ce s-a produs, miercuri, o explozie masivă la un complex petrochimic din statul mexican Veracruz, de pe coasta sud-estică, degajând substanțe chimice în aer, relatează Reuters.
Luis Felipe Puente, șeful serviciilor de urgență federale, a declarat că trei persoane au murit în explozie. De asemenea, și compania petrolieră de stat Pemex care deține complexul a confirmat decesul celor trei lucrători, adăugând că alte 136 de persoane au fost rănite, dintre care 88 sunt încă internate în spital.
Potrivit firmei, explozia, în urma căreia s-a degajat un nor negru de substanțe chimice, s-a produs la ora locală 15.00 (23.00) la un complex care produce policlorură de vinil în apropiere de orașul portuar Coatzacoalco, una dintre cele mai importante filiale ale companiei
Sute de persoane au fost evacuate din zonă, susțin serviciile de intervenție locale. Potrivit imaginilor difuzate de televiziuni, au fost declanșate flăcări inițial, apoi un fum gros s-a ridicat din clădire în aer. Cauza exploziei este necunoscută încă, dar reprezentanții Pemex au avertizat inițial locuitorii să nu se apropie de zona exploziei, pe fondul unei degajări de substanțe toxice.
„Situația curentă la complex … este sub control și nu prezintă niciun risc pentru populație”, a precizat compania Pemex pe contul de Twitter.
Accidente similare s-au produs în alte centre petrochimice ale companiei Pemex, ultimul chiar în februarie, când un lucrător a murit.
În 2013, cel puțin 37 de persoane au murit într-o explozie produsă în complexul central al companiei din capitala mexicană și alte 26 într-un incendiu izbucnit la un complex din nordul țării în septembrie 2012.